Ușoară creștere a prețurilor de consum

Preţurile de consum au crescut în aprilie cu 0,1% faţă de martie. Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 0,65%, în uşoară scădere, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit luna trecută cu 0,33%, iar serviciile cu 0,07%, în timp ce mărfurile nealimentare au avut preţuri apropiate faţă de martie, arată Institutul Naţional de Statistică.

“Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mari în medie cu 0,1%, în luna aprilie comparativ cu luna martie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), creşterea a fost de 0,2%”, se arată într-un comunicat al INS.

... citeste mai mult

 

Romanii, mai optimisti decat europenii cu privire la evolutia economiei

Românii influență favorabilă asupra intenției de consum. Campania electorală îi face mai optimişti şi cu privire la performanţa economică, în contrast cu aşteptările celorlalţi europeni, potrivit unui sondaj realizat de GfK.sunt optimiști și anticipează o uşoară creştere a salariilor, dar şi a tarifelor, fapt care ar putea avea o

Campania electorală îi face pe români mai optimiși cu privire la creșterea economică. Oamenii speră că cel puțin în următoarele luni după alegeri vor beneficia de performanţa economică în creştere. Așteptările privind starea economiei continuă să fie negative, dar au înregistrato creştere constantă pe parcursul acestui an”, arată rezultatele studiului GfK privind Climatul de Consum Europa.

... citeste mai mult

 

Crestere de 0.12% la preturile de consum in septembrie

Preţurile de consum au crescut, în septembrie faţă de august, cu 0,12%, iar faţă de septembrie 2013 inflaţia a fost de 1,54%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date vineri publicităţii.

Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (octombrie 2013 – septembrie 2014) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2012 – septembrie 2013), determinată pe baza indicelui preţurilor de consum (IPC), este 1,2%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,3%.

... citeste mai mult