Ușoară creștere a prețurilor de consum

Preţurile de consum au crescut în aprilie cu 0,1% faţă de martie. Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 0,65%, în uşoară scădere, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit luna trecută cu 0,33%, iar serviciile cu 0,07%, în timp ce mărfurile nealimentare au avut preţuri apropiate faţă de martie, arată Institutul Naţional de Statistică.

“Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mari în medie cu 0,1%, în luna aprilie comparativ cu luna martie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), creşterea a fost de 0,2%”, se arată într-un comunicat al INS.

... citeste mai mult

 

Noul proiect a Codului Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adaugata, in 2016

Măsurile de reducere a TVA propuse în Codul Fiscal trebuie susţinute de intensificarea acţiunilor de combatere a evaziunii şi de creşterea colectării, arată consultanţii EY, care iau în calcul şi varianta unor noi tăieri de investiţii pentru recuperarea deficitului cauzat de relaxarea fiscală

Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peşte, legume şi fructe produse alimentare de bază la 9%. Cota standard de TVA ar urma să fie redusă în continuare, la 18%, din ianuarie 2018, conform calendarului redactat de Guvern.

... citeste mai mult

 

Ce inteleg romanii prin mancare sanatoasa?

Conform studiului calitativ realizat de Exact Cercetare și Consultanță în luna noiembrie, mâncarea gătită în casă este percepută ca fiind mai sănătoasă,”mai sigură” decât alte preparate, deoarece ingredientele sunt ușor de controlat. În plus, mâncarea gătită reprezinta cea mai bună alegere deoarece ”gustul primează”, preferința pentru mâncarea gătită fiind văzută de asemenea ca o ”moștenire din familie”, ca un obicei pe care românii îl urmează pentru că așa au fost obișnuiți încă din copilărie.

... citeste mai mult