Cercetare: Mai puţin de 6% dintre companiile româneşti, stabile financiar, îşi plătesc la timp datoriile și generează profit

Companiile puternice, stabile financiar, care îşi plătesc datoriile la timp şi generează profit, reprezintă 5,6% din firmele din România, majoritatea fiind microîntreprinderi, se arată într-un studiu realizat de o companie de management al riscului comercial.

Aceste firme au generat peste 86% din profitul obţinut de toate companiile româneşti şi peste 40 % din cifra de afaceri obţinută de acestea, arată studiul Credintinfo Romania, realizat pentru a informa piaţa despre un certificat internaţional care atestă care sunt respectivele companii. Aproximativ 75% dintre aceste instituţii sunt microîntreprinderi. Acest procentaj este în creştere cu peste 2% anul acesta, comparativ cu anul trecut.

... citeste mai mult

 

Cercetare: 72% dintre companii declară că au nevoie de cel puţin 6 luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA

Aproape trei sferturi dintre companiile participante la un sondaj derulat de PwC Romania au declarat că estimează că au nevoie de un termen de cel puţin şase luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA şi mai puţin de 2% consideră că vor reuşi să o facă până la 1 ianuarie 2018.

“Având în vedere nevoia companiilor private pentru un timp mai îndelungat de adaptare şi un eventual risc de infringement al legislaţiei comunitare în materie de TVA, întrucât autorităţile nu s-au consultat în prealabil şi cu Comisia Europeană, considerăm că ar fi oportun ca Guvernul să ia în calcul extinderea perioadei în care plata defalcată de TVA poate fi adoptată în mod opţional de companii şi renunţarea la impunerea obligatorie a acestui sistem”, a declarat Daniel ANGHEL, lider impozite şi taxe indirecte PwC ECE.

... citeste mai mult

 

Cercetare: Doar jumătate dintre companiile intrate în insolvență în primul semestru și-au depus rezultatele financiare pentru anul trecut

Numărul insolvențelor din primul semestru al acestui an este similar cu cel din aceeași perioadă a anului trecut, 4.442 de proceduri noi, dar companiile cu afaceri de peste un milion de euro care au intrat în procedură au crescut cu aproape 20%, ajungând la 180, se menționează într-un studiu Coface. 

Din cele 4.442 de companii insolvente în primul semestru al acestui an, doar puțin peste jumătate, 2.244 de companii, au depus declarațiile financiare pentru activitatea desfășurată anul trecut.

... citeste mai mult

 

Studiu: 89% dintre executivii companiilor de dimensiuni medii sunt încrezători în perspectivele lor de creștere

Organizaţiile de dimensiuni medii de la nivel global (cu venituri anuale între 1 și 3 miliarde USD) nu dau niciun semn de stagnare în mediul de astăzi, marcat de incertitudini geopolitice, conform raportului EY Growth Barometer.

Peste o treime (34%) dintre companiile de dimensiuni medii intenţionează să atingă o creștere de 6 – 10% în acest an, depăşind cu peste 3-7% ultima prognoză de creştere a PIB-ului global, de 2,7%, emisă de Banca Mondială.

Barometrul EY are la bază un sondaj derulat în rândul a 2.340 executivi din companii de dimensiuni medii din 30 de ţări. În ciuda tensiunilor geopolitice, a populismului în creştere, a intensificării aplicării automatizării şi inteligenţei artificiale (AI) şi a deficitului de talente, 89% dintre lideri văd oportunităţi de creştere pentru companiile lor. În plus, 14% dintre companiile chestionate aspiră la o creștere de peste 16%. Aproximativ unu din patru (22%) “antreprenori cu perspective mari de creştere” vizează o mărire a veniturilor de peste 26%.

... citeste mai mult

 

Studiu: Numărul firmelor care cultivă cereale şi au venituri de peste 1 milion de euro s-a triplat

Numărul firmelor care au venituri mai mari de 1 milion de euro din cultivarea cerealelor a crescut în mod constant, de la 215 în 2008 la 679 în 2015, ponderea cotei de piaţă consolidate în rândul acestora evoluând de la 60% (în 2008), la aproape 70% (în 2015), arată un studiu Coface.

Conform declaraţiilor financiare depuse la Ministerul Finanţelor Publice pentru anul 2015, numărul companiilor care activează în sectorul cultivării cerealelor (CAEN 0111) este de 8.056, din care 1.438 (18%) nu au desfăşurat nicio activitate, în timp ce 2.692 (33%) au avut venituri mai mici de 100.000 de euro.

... citeste mai mult

 

Studiu: Banca Națională a României anunță apocalipsa economică: peste 90% din firmele românești vor dispărea în următorii 10 ani

Peste 500.000 de firme își vor închide porțile în următorii zece ani, din cauză că nu pot face față concurenței și altor factori de șoc din piață, potrivit unui studiu al Direcției de Stabilitate Financiară din BNR. Practic, nouă din zece firme active acum în economie vor dispărea. Numai 58 000 de firme, sub 10 la sută din totalul companiilor active din România,  vor mai exista peste 10 ani, potrivit unui studiu al Băncii Naționale, coordonat de Florian Neagu, directorul adjunct al Direcției Stabilitate Financiară din BNR. Acestea formează așa numita masă critică de firme care vor influența viitorul economic al României, alături de entitățile care se vor înființa și care vor putea deveni performante. Din cele 58.000 de firme supraviețuitoare numai 13.100 sunt cu adevărat performante, adică au avut profit mai mulți ani, au grad de îndatorare scăzut, productivitatea muncii peste media națională, au o cotă de piață importantă în sectorul în care activează etc. Vestea proastă este că majoritatea acestor performeri provin din sectoare care nu solicită un grad de inovare sau un nivel de cunoștințe ridicat. ” De exemplu, numărul companiilor performante din sectoarele prestatoare de servicii care presupun un nivel de cunoaștere mai ridicat este de 1 287, în timp ce numărul companiilor din sectoarele cu valoare adăugată mai mică a ajuns la 5 068. Acestea din urmă generează împreună afaceri de două ori mai mari decât firmele din sectoarele mai performante (circa 53 miliarde lei, în decembrie 2015)”, se arată în studiul BNR. Din cauza mentalității managerilor și a puterii economice reduse, doar 134 de companii românești au intrat pe piețele externe, arată studiul BNR. Astfel, investițiile românești peste graniță nu trec de 0,18% din PIB. Cifra este rușinoasă dacă ne comparăm chiar și cu Bulgaria, care a investit de 16 ori mai mult. Campioana zonei este Ungaria cu investiții în afara granițelor care ajung la 130% din PIB. Sursa: Activenews.ro
 

STUDIU: Doar 45% dintre companiile din România îşi plătesc la timp furnizorii şi dările la stat

Doar 45,3% dintre companiile din România îşi plătesc la timp furnizorii şi dările la stat, iar cele care au un comportament corect sunt mai profitabile decât cele care întârzie plăţile, potrivit unui studiu Creditinfo, companie specializată în furnizarea produselor şi serviciilor de management al riscului comercial.

Astfel, din numărul total de 633.802 de companii analizate, doar 287.439 de firme, adică 45,3%, îşi plătesc la timp datoriile.

Totuşi, companiile care îşi plătesc la timp datoriile către furnizori şi stat sunt mai profitabile decât cele ale căror patroni cred că plăţile amânate sunt soluţia succesului în afaceri, potrivit studiului.

... citeste mai mult

 

Studiu: Companiile străine fac afaceri de peste 70 de miliarde de euro în România

Companiile din România care au investitori străini au înregistrat o cifră de afaceri totală de peste 250 miliarde de lei (55 miliarde de euro) în anul 2015. Pe primul loc sunt firmele olandeze, care au generat cifre de afaceri de aproximativ 35 de miliarde de euro (aproape 156 miliarde de lei), se arată într-un studiu Creditinfo, companie specializată în furnizarea produselor şi serviciilor de management al riscului comercial. În topul investitorilor străini, în funcţie de cifrele de afaceri generate, urmează Germania, cu aproape 20 de miliarde de euro (peste 88 milioane de lei), urmată de Austria cu cifre de afaceri generate de aproape 13 miliarde de euro (peste 58 milioane de lei). Companiile cu capital francez din România generează cifre de afaceri de 12,6 miliarde de euro (peste 57 milioane de lei), Italia şi Cipru (peste 7 miliarde de euro fiecare), respectiv Elveţia, cu 6 miliarde de euro. „Raportările lunare realizate de CreditInfo şi cele speciale, personificate pentru fiecare client al nostru, se bazează pe informaţii obţinute în timp real din surse oficiale – ANAF, Ministerul de Finanţe, Registrul Comerţului, Ministerul Justiţiei, pe care analiştii Creditinfo le introduc în baza noastră de date. Utilizăm un sistem folosit cu succes în numeroase ţări europene”, a declarat Aurimas Kacinskas, Director General Creditinfo România. Potrivit studiului Creditinfo, clasamentul profitabilităţii este deschis de firmele cu capital german şi olandez, care au realizat în anul 2015 profituri de aproximativ 880 milioane de euro (4 miliarde de lei fiecare). Urmează firmele cu capital francez, care au realizat un profit total de 620 milioane de euro (peste 2,7 miliarde de lei), urmată de cele din Austria cu 430 milioane de euro (peste 1,9 miliarde de lei), Italia – profit de 250 milioane de euro (1,1 miliarde de lei) şi Luxemburg – 160 milioane de euro (peste 700 milioane de lei). În total, companiile cu capital străin au înregistrat în anul 2015 un profit total de 2,7 miliarde de euro. Cele mai profitabile domenii de activitate ale firmelor cu capital străin din România sunt industria auto, comerţul cu ridicata al produselor din tutun, respectiv comercializarea combustibililor gazoşi prin conducte. Studiul Creditinfo mai arată că firmele cu capital străin au creat la nivelul anului 2015 peste un milion de locuri de muncă. Cei mai mulţi angajaţi au companiile cu capital german şi olandez (peste 200.000 de angajaţi fiecare), italienesc – peste 130.000 de angajaţi, Franţa – peste 100.000 de angajaţi, Austria – peste 95.000, Cipru – peste 80.000 şi Luxemburg – peste 40.000 de angajaţi. Creditinfo România este un lider recunoscut în furnizarea produselor şi serviciilor de management al riscului comercial. Cu o experienţă de peste 13 ani în piaţa din România, Creditinfo sprijină companiile în luarea unor decizii de credit informate. Sursa: Businessmagazin.ro
 

Studiu: 70% din IMM-urile care gestionează date cred că tehnologia digitală le-a crescut capacitatea de a inova

84% din respondenţii români (lucrători IT din companii mici şi mijlocii) au declarat că se simt pregătiţi să folosească aplicaţiile şi dispozitivele pe care le au la dispoziţie în companie – comparat cu doar 59% în Europa Occidentală. În acelaşi timp însă mai puţine dintre companiile româneşti au un website (55%) sau o zonă online dedicată clienţilor (16%) faţă de media occidentală (69% respectiv 21%). Rezultatele sunt parte a unui studiu IPSOS MORI realizat în 2016, pentru Microsoft, la nivelul companiilor mici şi mijlocii – categorie ce formează aproape 99% din totalul companiilor de pe continent. Studiul a abordat teme legate de folosirea datelor şi a tehnologiilor de ultimă oră pentru a atrage noi clienţi, a creşte productivitatea şi a inova în domeniul de activitate în care activează. În antiteză cu aceste rezultate şi cu profilul respondenţilor (lucrători IT în companii mici şi mijlocii), la nivel general, România se plasează conform DESI pe penultimul loc în UE atunci când vine vorba de competenţe digitale, iar unul dintre factorii care ne ajută să nu ocupăm ultima poziţie poate fi tocmai numărul mare de specialişti IT din economie. Când vine vorba de integrarea tehnologiei în mediul de afaceri, însă, România se plasează pe locul 28 din 28. Un alt aspect relevant potrivit studiului constă în atitudinea pozitivă cu care afacerile româneşti privesc epoca digitală raportat la cele din vestul Europei – respondenţii consideră că tehnologia le va ajuta şi fluidiza deciziile operaţionale şi strategice (79% versus 59%)  sau le va aduce mai multe date relevante despre clienţi (67% VS 53%). În ceea ce priveşte mobilitatea angajaţilor, România are în continuare o rată scăzută faţă de majoritatea statelor europene, 7 din 10 angajaţi declarând că trebuie să fie prezenţi la birou pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu; totuşi se constată o creştere a flexibilităţii faţă de 2015, când 8 din 10 angajaţi declarau că trebuie să fie prezenţi la birou pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. Foarte puţini din cei ce activează în domeniul informaţiei (information workers) simt că tehnologia digitală a avut un impact negativ asupra activităţii lor. Opt din zece (80%) spun că a avut un impact pozitiv asupra abilităţilor lor, trei sferturi confirmă acelaşi impact pozitiv cu privire la capacitatea lor de a inova (75%), cooperarea între echipe (76%) şi motivaţia lor de la locul de muncă (74%). Aceiaşi lucrători din România,  sunt în general de acord că tehnologia le îmbunătăţeşte relaţia cu clienţii şi le permite să îşi dezvolte afacerea. Şapte din zece (71%) sunt de acord că sunt în măsură să rămână conectaţi cu clienţii şi să îşi îmbunătăţească loialitatea clienţilor, în timp ce într-o proporţie similară sunt de acord că tehnologia le permite să construiască relaţii mai bune cu clienţii existenţi (73%). Lucrătorii români din sectorul IT consideră că dezvoltarea de competenţe (49%) şi strategia companiei lor (43%) sunt cele mai mari provocări interne cu care companiile lor se vor confrunta în următoarea perioadă. Două cincimi menţionează, de asemenea, inovarea de noi produse şi servicii (38%), vânzările companiei şi strategia de marketing (38%). Factorii de decizie români (BDMs) estimează că vânzările şi strategia de marketing vor reprezenta  provocările cele mai stringente cu care organizaţia se va confrunta în următoarele 12 luni; trei sferturi (76%) menţionează acest lucru. În acelaşi timp, şi aceştia sunt de acord că dezvoltarea competenţelor angajaţilor (72%) şi strategia companiei (72%) sunt, de asemenea, probleme care cer atenţie specială. 80% din angajaţii chestionaţi în România simt că informaţiile proprii sunt protejate oriunde s-ar afla, comparat cu 67% în vestul Europei . Între manageri, 79% sunt de aceeaşi părere când vine vorba de datele firmei faţă de 58% în Europa occidentală . Dintre aceiaşi manageri, 72% declară că afacerea lor dispune de protecţie avansată a datelor faţă de media vestică de 54%. Pe de altă parte, un raport Microsoft Security arată că ţara noastră are rate de apariţie a riscurilor de securitate consistent superioare mediei mondiale – (31,3% versus 20,8% pentru Q4 2015) şi o medie mai mare de calculatoare detectate ca infectate – (36,4 din 1000 faţă de 16,9 media mondială). Sursa: Businessmagazin.ro
 

4 din 5 companii romanesti ignora clientii pe social media

O analiza recenta derulata de Danmar, furnizor de solutii CRM, arata ca 4 din 5 companii romanesti nu ofera un raspuns prompt interactiunilor cu clientii, pe canale precum Facebook, LinkedIn si Twitter si nu au o strategie de de social selling. Timpul de raspuns este nepermis de lung, peste 48 de ore in medie, iar principala cauza este gestiunea manuala a conturilor de social media. Chiar daca folosesc o solutie CRM, aceasta nu contine conectori dedicati pentru captarea automata a interactiunilor. Analiza mai arata ca, in Romania, companiile folosesc social media cu precadere pentru promovare si mai putin pentru actiuni de vanzare si suport.

... citeste mai mult