Cercetare: EV-urile poluează atmosfera de trei ori mai mult decât un automobil obişnuit

Mașinile electrice poluează de 3,6 ori mai mult decât automobilele dotate cu motoare termice convenţionale. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă a Institutului Carnegie pentru Știință din Washington, în cadrul unui studiu realizat sub patronajul Academiei Naționale de Științe a Statelor Unite.

Concluzia, aparent şocantă pentru unii, are o explicaţie extrem de simplă. Energia electrică folosită la reîncărcarea bateriilor provine din surse poluante. Astfel, rata mortalității datorată poluării este cu 86% mai mare, comparativ cu sistemele de propulsie convenționale, cifra alarmantă fiind asociată poluării industriale rezultate în urma producerii energiei electrice necesare încărcării mașinilor electrice.

„Din nefericire, de fiecare dată când un cablu de reîncărcare este conectat la priza unei mașini electrice, la celălalt capăt la cablului se află, de fapt, o termocentrală alimentată cu cărbune sau gaze, iar efectele nocive asupra mediului sunt astfel mai periculoase decât cele produse de o mașină pe benzină sau motorină”, explică profesorul Ken Caldeira de la Institutul Carnegie.

Vehemența cu care studiul cercetătorilor americani atacă mașinile electrice nu se oprește aici. Studiul Institutului Carnegie relevă că, indiferent de modificările aduse sistemului energetic american, bazat în proporție de 39% pe termocentralele alimentate cu cărbune, automobilele cu propulsie electrică vor continua să polueze mult peste limitele percepute de public.

Astfel, dacă termocentralele ar folosi în loc de cărbune gaz natural, nivelul de emisii s-ar situa la jumătate comparativ cu cel al motoarelor pe benzină.

Și mai îngrijorător este că nici măcar sursele regenerabile de curent, precum apa (hidrocentrale), soarele (panouri solare) sau vântul (centrale eoliene) nu ar ajuta mașinile electrice să fie 100% curate, acestea continuând să producă, prin poluarea industrială asociată, aproximativ 25% din gazele nocive pe care le-ar emite un automobil similar, dotat cu un motor pe benzină sau cu unul diesel.

Nu în ultimul rând, poluarea mediului cauzată de procesele complicate de reciclare a acumulatorilor uzați și chiar cele de fabricare a acestora este, la rândul său, ridicată.

Sursa: autoexpert.md

Be Sociable, Share!
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *