Cercetare: Doar jumătate dintre companiile intrate în insolvență în primul semestru și-au depus rezultatele financiare pentru anul trecut

Numărul insolvențelor din primul semestru al acestui an este similar cu cel din aceeași perioadă a anului trecut, 4.442 de proceduri noi, dar companiile cu afaceri de peste un milion de euro care au intrat în procedură au crescut cu aproape 20%, ajungând la 180, se menționează într-un studiu Coface. 

Din cele 4.442 de companii insolvente în primul semestru al acestui an, doar puțin peste jumătate, 2.244 de companii, au depus declarațiile financiare pentru activitatea desfășurată anul trecut.

Conform analizei Coface, una dintre principalele cauze ce a alimentat riscul intrării în insolvență a fost creșterea accelerată a datoriilor, mult peste avansul veniturilor, cuplată cu acumularea de pierderi din ce în ce mai mari. Cu toate acestea, s-a remarcat o evoluție a veniturilor companiilor, în anii premergători insolvabilității.

Nivelul veniturilor firmelor a crescut puternic în ultimii 3-4 ani dinaintea intrării în insolvență, ca urmare a investițiilor semnificative. Cifra de afaceri medie din anul 2016 a fost de 4,57 milioane de lei, cu 26% peste anul anterior și de aproape două ori peste cea din 2008.” precizează Eugen Anicescu, Country Manager al Coface Romania.

La începutul acestui an, mai mulți traderi din energie cu venituri importante și-au anunțat intrarea în insolvență pe fondul creșterii prețurilor la energie.

Gradul de îndatorare al companiilor care, ulterior, au intrat în insolvență a crescut constant, de la 72% în 2008, la aproximativ 97%, anul trecut.

Cele mai multe insolvențe deschise în primul semestru al anului curent au fost în construcții, respectiv 746, care par să treacă printr-o perioadă nefastă. Volumul lucrărilor a scăzut cu 8%, în primele șase luni ale anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Acest sectorul este urmat de comerțul cu amănuntul (705 insolvențe în semestrul întâi al acestui an), comerțul cu ridicata și distribuție (660 de insolvențe).

Cele mai mari 1.000 de companii generau la finalul anului trecut 50% din veniturile tuturor companiilor, un fenomen mai puțin vizibil în țările din regiune, potrivit Coface.

„Mai exact, 6 din 10 companii active în România înregistrează profituri, dintre care 75% sunt concentrate în cele mai mari 10% din companii. Pe de altă parte, 4 din 10 companii active înregistrează pierderi, în timp ce doar 42% sunt sunt concentrate în cele mai mari 10% din companii”, a afirmat Iancu Guda, Services Director al Coface Romania.

Analizând evoluția situației financiare din perioada 2008 – 2016 a companiilor care au intrat în insolvență în primul semestru al anului curent, printre cele mai comune greșeli comise de acestea au fost lipsa de aliniere a orizontului activelor și pasivelor, prin finanțarea investițiilor pe termen lung prin resurse atrase pe termen scurt. Altă greșeală frecventă a acestor firme a fost ciclul de conversie a banilor, care, constant, a avut valori pozitive, sursele de finanțare nefiind sustenabile.

Sursa: Forbes.ro

Be Sociable, Share!
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *